31 Oct, 2020

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *
Ține-ma minte

Comitetul de conducere

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Comitetul de conducere

Pe mine Revoluția m-a prins în școală. Aveam 16 ani și eram în Pecica. Faină comună. De acolo pleca pâinea lui Ceaușescu zilnic, cu avionul din Arad.

Răscularea am văzut-o mai mult la televizor, alături de primele filme de acțiune a lui Van Damme, pe "vidioruri" împrumutate.

Nu am dat jos nici o stea roșie de pe clădiri, nu am demolat statui și nimic din ce mi-ar fi putut aduce un certificat de revoluționar, fără nici un merit deosebit, la care aș fi primit și 500 mp de teren intravilan pe undeva și pensie. Nici nu am luptat și nu am fost rănit, ca mulți alți prieteni. Eram prea tânăr și nu eram în mijlocul furtunii.
Mă distram și eram totodată curios să povestesc cu alți colegi mai mari, care făceau parte deja din "trupele patriotice" și care păzeau primăria cu puști mitralieră sovietice, fără un glonț în încărcător. Mai auzeam o bârfa, frânturi de informații despre ce a fost în Arad, care de-ai noștri era rănit sau mort, de astea. Încărcătorul gol a fost primul semn de fake pentru ăștia care mai gândim. Oamenii ne apărau de teroriști, arabi cică, fanatici, care pușcă lumea la întâmplare și sunt nevăzuți. Ideea era să stăm în case. Venind de pe la prieteni, de la filmele cu Chuck Norris, ne dădea cu virgulă; psl-ul fără muniție, cum poate apară primăria. Poate! Dar numai dacă e păzită de însuși Chuck Norris.

Masacrul uslașilor și procesul soților Ceaușescu tot televizorul ni le-a adus în case. Mare moment pentru noi toți pentru că după, a început marea "democratizare" a României.

Nu rețin tot ce s-a întâmplat atunci, dar unele chestii mi-au rămas foarte bine înșurubate în memorie.

Școala a reînceput în ianuarie 1990.Toată țara era altfel organizată. Tata era președintele Comitetului de părinți pe școală.
Într-o zi, vine elevul de serviciu la mine în clasă și mă anunță că sunt chemat la direcțiune.
Mi-am verificat uniforma, numărul matricol de pe braț, tot ok și urc. Ajung la secretară și sunt anunțat că este ședință la parter în sala de clasă cutare. Cobor, ajung la clasă, bat la ușă, intru.
Înăuntru încă 2-3 elevi, șefa pionierilor pe școală, adjuncta, directorul și mulți profesori.
Ședința mare! Directorul ne comunică schimbarea de regim, că am scăpat de Ceaușescu și că vom fi LIBERI!
Dar!
Nouă și tuturor cetățenilor ne revine sarcina să pornim țara către prosperitate și să clădim libertatea, să ducem poporul spre culmile civilizației și gloriei. Știți textul.
Însă, pentru asta trebuie să ne organizam DOAMNELOR și DOMNILOR. Nu mai eram tovarăși, eram domni și doamne.
Cum ne organizăm?! Păi prima dată, toate instituțiile de învățământ vor forma un "comitet de conducere" format din profesori, câțiva părinți și chiar câțiva elevi.
Aleși democratic cum ar veni, dintre noi.
Se enumeră posturile și toată lumea votează. Noi, comitetul, după ce ne-am înființat prin vot, am reconfirmat pe post, tot prin vot, pe toată lumea: directorul, adjunctul, etc.

S-a ajuns la momentul când trebuia să-l reconfirmăm pe tatăl meu pe poziția de mare șef al Comitetului de părinți.
Se supune la vot, 20 voturi pentru, nimeni împotrivă, o abținere.
Cum adică o abținere când lumea era obișnuită cu unanimitate. Păi pentru că eu m-am abținut, fiind fiul celui votat. Liniște în sală!

La un moment dat, directorul se ridică și zice:
- Vedeți tovarăși, ăstaaa doamnelor și domnilor, asta este democrația adevărată și un exemplu pentru noi toți. Felicitări! Copilul s-a abținut.

Nu am înțeles atunci ce li s-a părut atât de ciudat. Era o normalitate. Evident că eu am fost avansat la funcția de șef al liceenilor, "în grad de comandor". laughing
Ulterior, după un an, marele comitet de conducere al școlii s-a autodesființat și lucrurile au revenit la "normal".

Ideea este că democrația din România a rămas la acel stadiu de atunci până acum sau pe aproape. Structurile s-au prezervat, doar că au mai multe culori. Comitetele, comisiile și birourile de tot felul la fel, doar că mai multe.

Tot ce v-am povestit anterior înainte a fost în 1990. Azi suntem în 2020.

Atât de mult am învățat despre democrație în 30 de ani....

Și iarăși nouă ne ni n revine sarcina să clădim/cimentăm democrația în România.

Lasă un comentariu

Prin scrierea unui comentariu va dati acordul cu privire la Politica de Confidentialitate si Termenii si Conditiile paginii noastre web. Adresa ta de email NU va fi publicata pe site.

Cele mai citite