Motociclistul din mine

Motocicleta e ca un drog. Greu te apuci dar e imposibil să te lași.
 
De ce eu? De ce motocicletă?
 
Copil fiind când vezi o motocicletă că "fumegă" pe lăngă tine , când auzi motorul turat, clar vrei și tu una când vei fi mare. Când vei fi "mare". Cât de mare?! Unora le-a luat puțin, altora mai mult, mie, până la 41 de ani 9 luni și 14 zile. Motocicleta mea: Yamaha Midnight Star 1300 XVS model 2014, cruiser. Unii pescuiesc, alții forjeaza  mașini, unii cânta, alții scriu, unii zboară, alții cresc albine, eu mi-am luat motocicletă. Nu știu alții ce au simțit când au "încălecat" prima data după obținerea permisului de conducere  cat. A dar pentru mine a început o viață nouă. Mă întrebați de ce la 41? Nu știu, așa mi-a venit și așa am simțit. Bine am simțit. Motocicleta nu are vârsta, o iei când simți, o lași când simți, dacă simți.
 
Sunt câteva lucruri esențiale despre motociclete si motocicliști pe care cei din afară nici nu le bănuiesc așa că in "zona moto" am să vă povestesc ce am simțit, ce am învățat, ce am văzut ,pe unde am umblat si cum văd eu lumea pe două roți. Sunt atât de multe de spus încât le voi lua pe rând intr-o "ordine dezordonată".
 
Sunt un "novice", am 13 luni "vechime" și 15000 de km parcurși in perioada asta. Pentru unii e mult, pentru alții e puțin. Cert este că pentru a învață să mergi cu motocicleta trebuie să MERGI cu motocicleta. Eu asta am făcut. In zilele cu asfalt uscat am circulat peste tot pe două roți, inclusiv la job. In timp destul de scurt, după ce am învățat să "mănânc ciorba" cu lingura in loc de "furculița" de început, am intrat, de data asta pe bune, in lumea motocicliștilor.
 
Motocicliștii sunt cea mai unită comunitate pe care am văzut-o vreodată. Nu contează vârsta, religia, sexul, statutul social, apartenența politică, naționalitatea, educația, înălțimea, greutatea... etc. Nu contează nimic din ceea ce ii desparte pe ceilalți. Motocicliștii sunt o mare familie iar aici mă simt "acasă". Cu toții se focusează pe ceea ce ii apropie si nicidecum pe ceea ce îi desparte. Poate nu toți ați observat dar toți motocicliștii din lumea asta se salută între ei pe unde se întâlnesc fără ca măcar să se cunoască. Asta spune mult!
 
Mi se întărește pe zi ce trece convingerea că oamenii devin mai apropiați doar când sunt in fața unui pericol iminent și doar atunci ,numai atunci, reușesc sa depășească cu succes barierele care-i despart zi de zi. Da! Ești in pericol zilnic ca motociclist. Ești in pericol de moarte. Și de asta, motocicliștii sunt foarte uniți. Trebuie să te păzești de toată lumea, inclusiv de tine. Cred ca asta ii unește cel mai mult, mediul înconjurator "ostil". Dincolo de asta sunt o mulțime de mici lucruri care pun sarea si piperul in relația dintre oamenii aceștia. Sunt liberi, se simt liberi si acționează in consecință. Au simtul proprietații, majoritatea au muncit cu greu banii de motor si echipament, au simțul umorului dar cel mai important este faptul ca nimeni nu vrea să pară altceva sau altcineva. Sunt oameni reali. Dincolo de senzația de libertate pe care ți-o dă motocicleta înveți să apreciezi lucruri mărunte pe care in alergarea noastră zilnică le ignorăm cu desăvârșire. Incepi sa trăiești, să descoperi mirosul ierbii si al florilor, ajungi in locuri de care nu ai știut ca există cu toate că ai trecut pe acolo de sute de ori cu mașina, începi să vezi lumea cu alți ochi.
 
Adrenalina nu e totul........
 
Intr-o zi, vara trecută, când eu încă luam ore de conducere, am văzut două motociclete in parcarea unei benzinării. Arătau intr-un mare fel iar eu căutam "călăreții " cu privirea. Erau pe terasă la o cafea, doi "străini ". I-am întrebat unde merg, moment in care privirile celor doi s-au ridicat spre mine, unul dintre ei a scos pe masă o hartă si a răspuns  zâmbind :" Nu știm, poți să ne sugerezi câteva destinații care merită văzute ?" Wow! După câteva minute de discuții am înțeles. Oamenii  aceștia, la 40 de ani, au lăsat acasă telefoane de firmă, au lăsat laptopurile și problemele, s-au echipat in țoale de motoreală enervant de faine ca să cutreiere Transilvania timp de o săptămână, DE PLĂCERE. Atunci mi-am dat seama că pentru mine motorul nu va reprezenta amenințarea ca voi trăi mai puțin ci dimpotrivă, mai mult.
 
Așa cum spuneam, adrenalina nu e totul. Când ești pe motor, nu ai timp să gândești la nimic decât la ceea ce faci. Ca atunci când ești la pescuit si urmărești dopul dacă mișcă, te relaxezi maxim, ai mintea goală  și sufletul plin. Nu ai timp de altceva pentru că in secunda in care ți-au pierdut concentrarea pe drum, este foarte posibil ca deja să fii in alta parte "împărțind flori prin Valhalla "....."where the braves live forever". Da, poți să mori in fiecare zi. Cel mai mult depinde de tine. Tu controlezi motorul, nu el pe tine. Dacă ai înțeles asta si acționezi in consecință, ai "scăpat ".
 
Cică motocicleta e periculoasă. Știam asta de la început. Știți ce e cu adevărat periculos? Să nu faci nimic, să nu-ți asumi nici un risc, să te închizi in tine, să te lași copleșit de probleme, de prejudecăți, să rămâi captiv in lumea in care trăim, să accepți să fii spălat pe creier in fiecare zi la televizor, să nu te intereseze încotro merge viața ta si țara ta!
 
Trăim o dată dar putem să murim de mai multe ori!
ASFALT USCAT!