Nu trebuie să fii de acord cu un om ca să recunoști curajul de a sta drept.

Poți avea rezerve. Poți pune întrebări. Dar e nevoie de minimă onestitate ca să recunoști când cineva intră în arenă, în timp ce alții stau în tribune și aruncă cu noroi.

Într-o vreme în care lașitatea se ambalează frumos în tăcere diplomatică, a spune ce gândești, cu riscul de a fi înjurat, nu e deloc puțin lucru.

„Omul din arenă” – Theodore Roosevelt

Nu criticul contează; nu acela care punctează modul în care omul puternic se poticnește sau unde făptuitorul faptelor le-ar fi putut face mai bine.
Meritul aparține omului care este de fapt în arenă, a cărui față este brăzdată de urme de praf, sudoare și sânge; celui care se străduiește cu mult curaj; celui care greșește din nou și din nou, pentru că nu există niciun efort fără greșeală și lipsuri; celui care se străduiește să facă lucruri; celui care cunoaște mare entuziasm și determinare; celui care se consumă pentru o cauză demnă; celui care, în cel mai bun caz, cunoaște în cele din urmă triumful înaltei realizări, și care, în cel mai rău caz, dacă eșuează, cel puțin eșuează îndrăznind foarte mult, astfel încât locul său să nu fie niciodată cu acele suflete reci și timide care nu cunosc nici victoria, nici înfrângerea.