Poate nu știați…
România se poziționează pe locul 6 în Parlamentul European ca număr de europarlamentari.
Da, ați citit bine: locul 6.
Cu 33 de mandate, stăm mai bine decât Olanda, Belgia, Suedia sau Austria. Este o poziție care, în teorie, ne-ar oferi un potențial real de influență în deciziile majore ale Uniunii Europene.
Cât de aiurea este să știi că ai putea fi a șasea putere în Europa… și totuși să nu contezi?
Mergem pe burtă. Din reflex.
Pentru că merge și-așa. Pentru că nu vrem să supărăm pe nimeni. Pentru că nu ne înțelegem bine cu nimeni – în afara propriului grup politic.
Dar avem un EGO de invidiat, ancorat în simboluri, nu în rezultate.
Degeaba avem oameni. Degeaba avem instrumente. Dacă nu avem o direcție comună, totul se diluează în gălăgie partinică și în calcule meschine de imagine.
De ce nu contăm cu adevărat?
Pentru că majoritatea europarlamentarilor răspund directivelor grupurilor europene din care fac parte, nu interesului național care i-a trimis acolo.
România nu vorbește cu o singură voce.
România nu acționează ca o echipă.
România nu are o viziune de țară – doar partide cu discursuri paralele și scopuri pe termen scurt.
Europa, la cotitură. Noi, la margine.
Europa se află într-un moment critic. Criză după criză. Război, presiuni economice, decuplări strategice.
Deciziile care se iau acum vor modela viitorul Europei pentru decenii.
România ar trebui să fie acolo, cu pârghiile pe masă, cu proiecte clare, cu priorități naționale.
Dar fără coordonare politică, tot ce avem sunt 33 de voturi risipite în aer.
Avem voturi. Ar trebui să avem și o voce.
Nu se mai poate merge înainte cu logica fragmentării.
Nu în momente istorice. Nu când se rescrie arhitectura de putere.
Avem 33 de voturi.
Ar trebui să le folosim ca o voce națională, nu ca un ecou de partid.
Dar pentru asta, e nevoie de viziune, asumare și coerență.
Până atunci, vom rămâne a șasea putere.
Doar pe hârtie.
Să vă meargă bine.
