Nu scriu ca să plac,
scriu ca să rămână.
Scriu pentru că nu pot să stau deoparte.
Scriu pentru că m-am săturat să văd minciuna îmbrăcată frumos și prostia aplaudată.
Scriu pentru că îmi pasă. Îmi pasă de locul în care m-am născut, de oamenii care trudesc, de cei care nu mai au voce și care și-au pierdut speranța că mai contează.
Nu mă iau pe mine prea în serios — dar iau lucrurile importante foarte în serios.
Nu vreau să conving pe nimeni cu forța.
Nu mă interesează aplauzele de fațadă.
Cine înțelege ce spun, vine alături de mine.
Cine nu, să fie sănătos.
Nu am origini pe placul celor care vor să ne rescrie istoria, dar am rădăcini puternice, coloană dreaptă și memorie lungă.
Scriu pentru că tăcerea doare mai tare decât orice cuvânt nerostit.
Și pentru că știu că, dacă nu spui, nu exiști.
Dacă citești și simți că rezonezi, rămâi.
Dacă nu, drum bun și fără supărare.
Eu tot am să scriu. Și-o să merg înainte.
Să vă meargă bine!
