Joi 9 Iulie 2020

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *
Ține-ma minte

A 4-a Republică

Începând de azi nimic nu va mai fi la fel!

Nu știu cum sunteți voi dar înainte de toate eu sunt copilul părinților mei, părintele copilului meu, prietenul prietenilor mei, membrul familiei mele, cetățeanul orașului meu, cetățeanul țării mele și doar după toate astea ar putea să urmeze ceva despre orice partid și NU INVERS. Înainte de a fi partizan al oricărei idei am responsabilități care mă "guvernează" și care nu se schimbă. Din aceste motive mi-e greu să mă înțeleg cu cei pentru care partidul, oricare ar fi el, e pe primul loc. Fanatismul politic este moartea rațiunii și leagănul crimelor. E mult mai bine dacă eu și foarte mulți alții din stradă  rămânem cu acestă ordine de priorități.

Francezii socotesc că după fiecare modificare adusă Constituției "începe" o altă Republică. Noi numărăm  intervale de timp istorice așa că în Romănia am avut și avem:

  • Republica Populară  Română  între 1947-1965
  • Republica Socialistă România între 1965- 1989
  • Republică semiprezidențială din 1989 - 31.01.2017
  • A PATRA REPUBLICĂ - de la 01 februarie  2017                                                                                                                                                                                                                                               

 

În ROMÂNIA, A PATRA REPUBLICĂ  începe azi cu noi!

 

Respect părerea tuturor și departe de mine gândul de a intra în polemici inutile dar vă spun că:

- de 27 de ani când pornesc televizorul, undeva dau de Petre Roman sau Ion Iliescu. Îmi vine să-l sparg. Televizorul.

- în 27 de ani urmașii FSN-ului și toate derivatele lui s-au asigurat că distrug sau preiau partidele istorice 

- de 27 de ani au închis scena politică astfel încât nimeni să nu poată să-i înlocuiască ; trăim visul lui Brucan :" pluralism pe linia frontului".

- în 27 de and ne-au ținut pe loc și nu au fost capabili să se reformeze ; au rămas ancorați în feudalism

- de 27 de ani fură de rup, mint de rup și acum au încercat să legifereze prăduiala ; nu se opresc aici

- după 27 de ani am spus NU! #neamsăturat

- sunt 27 de ani de când politicienii servesc binele personal în detrimentul binelui public 

- de 27 de ani au divizat societatea și ne-au mințit fără să clipească

- de 27 de ani ungurii vin peste noi și nu mai ajung  iar corupții noștri ar fi cei care ne salvează. Ha! Ha!

- sunt 27 de ani furați din viața noastră de către corupți și nulități. 

Sunt totuși 27 de ani de la Revoluție ... iar lista poate continua la nesfârșit.

Așa cum am mai spus, suntem prea mulți oameni normali la cap în țara asta ca să nu facem un partid. Poate vor apărea mai multe. Cu atât mai bine.

Acum, aproape toți jucătorii de pe piața politică sunt născute dinm FSN  sau succesorilor acestuia  iar ce naște din pisică , șoareci mănâncă! Întotdeauna!

Suntem nebuni dacă facem lucrurile la fel și ne așteptăm la rezultate diferite. Clasa politică actuală, dacă nu se reformează și sunt slabe șanse, trebuie înlocuită. Cu cine? Cu ce?

Eu îmi mențin  părerea că este nevoie de oameni reali, de cel puțin un partid nou, este nevoie de NOI. Am obosit să mai gândesc  și să trăiesc după "(in)corectitudinea politică" a ăstora.

TU NU??!!

 

PS. NU MI-E FRICĂ CĂ PIERDEM. MI-E FRICĂ SĂ CÂȘTIGĂM! :-)

 

 

 

 

 

Login to post comments