Pendulul României – cum am fost aruncați dintr-o extremă în alta și ce e de făcut
Imaginați-vă societatea românească ca un pendul. Un pendul mare, greu, care se tot mișcă: ba în stânga, ba în dreapta, ba înainte, ba înapoi.
Sunt două forțe opuse care mișcă societatea:
Forța progresistă-inovatoare – care vrea schimbare, adaptare, reforme, revoluție, dar care riscă să rupă legătura cu tradiția, cu valorile, cu rădăcinile.
Forța conservatoare – care vrea stabilitate, păstrarea valorilor, ordinea, dar care, dacă apasă prea tare, blochează tot, te face să rămâi în trecut, să refuzi ce e bun.
Problema nu e pendulul în sine. Pendulul e semn de viață, de mișcare, de istorie.
Problema e viteza.
Când pendulul merge prea repede, apar dezechilibre:
Prea mult progresism – distrugi tradiția, pierzi reperele, te rupi de tine însuți.
Prea mult conservatorism – te blochezi în trecut, refuzi ce e bun, ratezi șansele.
După 1989, pendulul României a prins viteză tot mai mare.
- Iliescu și ai lui au tras foarte tare ca să păstreze ce a fost – frica, obediența, rețelele vechi. Au zis „nu ne vindem țara”, dar în spate au vândut tot. Minerii, frica, scandalul au fost metoda lor de a frâna schimbarea.
- CDR a venit cu entuziasm, dar fără plan. Privatizări proaste, tăieri fără cap, oameni aruncați în stradă. Smucitură puternică în cealaltă parte.
- Băsescu și PDL au venit cu „reforme” dure, austeritate, tăieri.
- USL – PSD și PNL – a apărut doar ca să-l dea jos pe Băsescu. Fără proiect de țară, doar răzbunare politică.
- În epoca Iohannis, pendulul a fost tras haotic: pomeni, tăieri, Green Deal pe nemestecate, gender, teme de import. USR a împins progresismul agresiv. UDMR a fost mereu acolo, cu oricine la putere, mereu la masă.
- Rusia a tras tare de pendul din umbră: ură, frică, teorii ale conspirației, finanțări dubioase, tot ce trebuie ca să ne transforme într-o zonă-tampon slabă, ușor de controlat.
Românii au plecat pentru că pendulul i-a aruncat afară: frică, haos, corupție.
Acum trăiesc în țări cu câte un pendul mai lent, mai stabil. Se uită la România și nu înțeleg: de ce nu învățăm nimic, de ce nu construim ceva durabil? Bine, cei care pot să vadă.
La noi, pendulul se mișcă prea repede de data asta.
În 30 de ani, am trecut prin etape prin care alții au trecut în sute.
Noi am ars etapele în grabă: de la comunism la capitalism în câțiva ani, de la „nu ne vindem țara” la „vindem tot” în zece ani, de la tradiție la progresism radical în cinci ani.
Așa s-a creat haosul. Iar în haosul acesta, pendulul prinde viteză și lovește tot mai tare din extreme. Pentru că este împins puternic de extreme.
Și aici e momentul de adevăr.
Avem doar două opțiuni: frica sau implicarea.
Frica de extreme, de război, de criză, de sărăcie, de controale, de represiuni. Frica de un sistem politic care nu înțelege ce se întâmplă, crezând că a făcut bine, dar care a pierdut controlul.
Sau implicarea personală, responsabilă.
Dacă nu facem asta, pendulul ne va strivi, pentru că vine cu forță uriașă ba din USR, ba din AUR, ambele tabere fiind împinse foarte puternic din afară.
Acum, în 2025, avem un președinte nou. Chiar dacă a fost etichetat, pe nedrept, ca progresist fanatic, este de fapt destul de moderat. Are șansa să încetinească pendulul și să ducă societatea înainte.
Dar nu poate singur!
Dacă vrem democrație, azi, trebuie să construim un centru nou. Un centru creștin-democrat.
Nou. Nu din cioburile celor care se sparg acum. Cu oameni responsabili. Avem.
Dacă nu găsim acești oameni, va fi exact ce-și doresc extremele. Doar că una vrea progres mult prea repede, iar cealaltă, deturnată, vrea distrugere completă și control.
Acum e momentul. Dacă nu ne trezim, pendulul ne va spulbera – pe noi, pe copiii noștri, pe cei plecați, pe cei rămași.
