Dacă ți se pare scump un profesionist, vei vedea cât te va costa la final un incompetent.
Orice asemănare cu realitatea nu este întâmplătoare.
Acum ceva vreme, să tot fie 6-7 ani, lucram pentru o "multinațională". Nu are sens să precizăm la care. A venit la un moment dat o modă nouă conform căreia se organizau sesiuni de evaluare anuale pentru managerii contractați. Nu discut utilitatea acestor acțiuni doar se compară cu faza ipotetică în care o federație natională de fotbal dintr-o țară anume și-ar evalua antrenorii din liga 1-a testându-i dacă știu să dea la poartă, dacă pasează bine, dacă cunosc culoarea cartonașelor etc.. Să vă mai imaginați că această evaluare este facută atât de către profesioniști(tot respectul pentru ei) cât și de jucători de liga 2-3 , la care se adaugă arbitri care nu au trecut niciodată de nivelul "tușă" din liga secundă.
S-au format echipele și ne-am trezit 7 colegi într-una din ele. Începe testarea printr-un exercițiu pentru rezolvarea căruia am primit două ore și jumătate. Se făcea că noi eram boardul unei entități ale companiei și primeam buget pentru un proiect. Proiectul trebuie să fie de așa natură încât rezultatele după implementare să aducă beneficii angajaților, să îmbunătățească imaginea companiei și să se reflecte în profitabilitate. Fiecare dintre noi trebuia să conceapă un proiect individual iar în final, echipa trebuia să prezinte UNUL SINGUR, ALES DE TOȚI MEMBRII. START!
Toți cei șapte eram la aceeași masă. Știam cât valoarează fiecare dintre noi profesional și personal. Am luat o foaie de hârtie și am schițat în zece minute câte o propunere individuală. Și-a prezentat fiecare proiectul și am trecut urgent la vot. În 30 de minute am terminat și am prezentat soluția.
ȘOC ȘI GROAZĂ! Nu e bine, nu aveați cum să terminați. Soluția voastră e foarte bună dar e prea rapidă, voi sunteți "gașcă"! Asta ziceau evaluatorii. De fapt nu se urmărea obținerea unei soluții. Se urmărea atent modul în care ne convingeam unul pe celălalt ca să ne impunem propriul proiect iar obiectivul lor era să vadă cum ne certăm între noi, cum argumentăm soluția individuală în fața celorlalți, care este puterea de convingere a fiecăruia și cum și-o manifestă. Mda, este și asta o metodă de evaluare doar că în faza de angajare. "GAȘCA" asta plătea și plătește cel puțin UN MILION DE EURO anual in taxe și impozite. Compania plătește SUTE DE MILIOANE DE EURO ANUAL, taxe și impozite.
Rețineți că: Profesioniștii își recunosc și repară greșelite, învață permanent, își stăpânesc orgoliile, recunosc valoare, se consultă știind că 7 capete fac mai mult decât unul, se respectă, sunt oameni asumați și implicați.
Istorioara de mai sus este un exemplu clar de manifestare de forță din partea unei organizații monolitice, care dorește să arate control și profesionalism mascat, când în realitate este cu totul altceva. Monolitul vorbește oamenilor, își impune propriile reguli de la care nu poți să te abați, nu ai voie. MONOLITUL TRATEAZĂ OAMENII CA PE OBIECTE. Nu se pune niciodată problem dialogului, nu se comunică în ambele sensuri în mod real. Dialogul este doar mimat în aproape toate cazurile. Exact așa funcționează organizațiile de partid actuale, chiar și USR, ultimul tren proaspăt ajuns pe linia înfundată a parlamentarismului românesc de carton. Este suficient să fii parlamentar, nu contează că ești nulitate și dormi la job. Sigur că nu generalizăm... MDA, nu generalizăm dar cum dracu îi luăm mai slabi, mai nesimțiți, mai incompetenți pe cei noi decât pe cei vechi care numai ce și-au încheiat mandatul?! Păi pentru că întotdeauna ne-a fost mai comod ca altcineva să lupte în războiul nostru, pentru noi. Uite că de data asta nu s-a mai băgat nimeni.
Prosteala, în cantități bine dozate, ne face să uităm cine suntem. Ajungem ca un câine de vânătoare ținut în coteț cu găinile; ajunge să se creadă orice numai câine de vânătoare nu.
RĂMÂNEȚI UNIȚI ! Becul rămâne aprins! ȘTIM DEJA CE SE POATE ÎNTÂMPLA PE ÎNTUNERIC.
Ps: Nu uitați că avem un mare handicap în relația cu orice monolit politic : nu avem mentalitate de "curve și hoți" dar despre asta vorbim mai detaliat data viitoare.
Lăsați lumina aprinsă

Tags:
Lasă un comentariu
Prin scrierea unui comentariu va dati acordul cu privire la Politica de Confidentialitate si Termenii si Conditiile paginii noastre web. Adresa ta de email NU va fi publicata pe site.