M-am oprit la alimentara să cumpăr o pâine...

Pâinea de 700 grame a ajuns la numai 9 lei.

Nu, nu vorbim despre o brutărie de lux din centrul Parisului, ci de un colț de alimentară de cartier, într-un oraș din România. O pâine simplă, cu maia și făină albă, ambalată modest, dar cu un preț care începe să doară: 9 lei pentru 700 de grame înseamnă 12,85 lei/kg.

Și nu e un caz izolat. Orice pâine, indiferent de producător sau sortiment, sare de 12–14 lei/kg.

Asta înseamnă că pentru o familie care consumă 1–2 pâini pe zi, se adună între 270 și 500 de lei pe lună. Doar pe pâine. Alimentul de bază al românului a devenit brusc un produs premium.
Și nimeni nu pare să se întrebe de ce.

Când pâinea devine un lux, avem o problemă de securitate națională.

Pâinea nu e moft. Nu e desert. E alimentul minim. Dacă nu ne mai permitem nici pâinea, ce urmează?

Iar când pâinea te costă cât o rată la telefon, înseamnă că nu mai vorbim de inflație, ci de un eșec sistemic.

România – țara unde pâinea nu mai e pentru toți

Nu vorbim doar despre o scumpire. Vorbim despre o ruptură între economie și realitate.

Despre cum un aliment de bază reflectă o întreagă criză națională: de guvernare, de coerență, de protecție socială.

Când omul nu-și mai permite pâinea, nu-i mai pasă de nimic.
Nici de știri, nici de promisiuni, nici de alegeri.
Foamea nu merge la vot. Foamea merge la revolte.

Pâinea nu minte. E barometrul sărăciei și al nesimțirii.

Dacă statul român nu e capabil să asigure populației sale o pâine decentă la un preț corect, atunci orice discurs despre dezvoltare e doar formă fără fond.
O țară care nu poate oferi pâine, nu poate oferi nici speranță.

Pâinea e testul simplu al guvernării. Și dacă ai picat testul pâinii, restul nici nu mai contează.